Cod galben de ploi și ninsori în Neamț.

Zonele afectate : județele: Neamț, Suceava, Harghita, Mures, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinti, Caras Severin, Timis, Arad si Satu Mate

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Intervalul : 21 noiembrie, ora 02:00 – 22 noiembrie, ora 12:00

Fenomene : ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zonele montane şi submontane

În intervalul menţionat, va ploua în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp. În noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 noiembrie), în Munţii Apuseni şi grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, dar şi la înălţimi de peste 1800 m în celelalte masive, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii mixte sunt posibile duminică (22 noiembrie) şi în zonele de deal din vestul şi nordul teritoriului.

Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55…60 km/h. La munte, cu precădere în zona înaltă va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, trecător viscolind ninsoarea.

temp_judete_o0uf8qk31j1b9s1eujabbn29sapn222u_20

PUBLICITATE