Gheorghe Ştefan a scăpat de jumătate de pedeapsă în Dosarul Microsoft

Pedeapsa de șase ani de închisoare pe care fostul primar al orașului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a primit-o în dosarul Microsoft a fost redusă aproape la jumătate, luni, de Curtea de Apel Ploiești printr-o decizie definitivă. – notează Agerpres

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cel mai probabil, decizia instanței de reducere a pedepsei aplicate lui Gheorghe Ștefan a fost luată în urma denunțurilor făcute de acesta la DNA, fiind aplicabile în cauză dispozițiile articolului 19 din Legea 692/2002.

Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, ca pedeapsa de şase ani de închisoare pe care fostul primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a primit-o în dosarul Microsoft, să fie redusă la jumătate, constatând că sunt „incidente în cauză a dispoziţiilor articolului 19 din Legea nr.692/2002″, şi anume posibilitatea reducerii pedepsei în urma cooperării.

„Reduce pedeapsa principală aplicată contestatorului condamnat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la 6 ani la 3 ani şi 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu şi perioada de la data punerii în executare a mandatului, la zi”, se arată în sentinţă. Decizia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.

PUBLICITATE