George Lazăr, președinte PNL Neamț: „PSD cere creșeterea prețului la apă, pentru a plăti salariul de 7000 de euro al directorului APASERV!”

sursa foto: PNL Neamț

Comunicat de presă – George Lazăr, președinte PNL Neamț: PSD cere creșeterea prețului la apă, pentru a plăti salariul de 7000 de euro al directorului APASERV!

PNL SE OPUNE acestui val der scumpiri!

După ce și-a instalat prietenul apropiat, pe Vlad Angheluță, la conducerea APASERV, unde câștigă acum 7000 de euro lunar, președintele PSD Neamț, Vasilică Harpa, propune creșterea prețului apei în județ cu 22,7% și a prețului la serviciile de canalizare cu 16,6%.

Este absolut de neconceput cât tupeu poate avea PSD Neamț să facă aceste propuneri, în condițiile în care compania APASERV este falimentară și are datorii de milioane de euro. Cum este posibil, domnule Vasilică Harpa, să le cereți nemțenilor și mai mulți bani pentru apă, când compania în care v-ați introdus toți apropiații din PSD, în structurile de administrație AGA și CA, are pierderi de 70% din apă pe rețea? A existat, domnilor pesediști care vă luați leafa din APASERV de ani de zile pe banii nemțenilor, vreun plan de reabilitare a acestei rețele? Domnule director APASERV, primul lucru pe care l-ați făcut de la conducerea companiei a fost să vă dublați salariul și să vă bucurați de o sumă lunară care întrece venitul președintelui țării. Vă întreb, în numele nemțenilor care de ani de zile plătesc servicii inexistente, există în acest moment un plan pentru rezolvarea problemelor urgente ale companiei de apă pe care o conduceți? Pentru că din câte cunoaștem noi, acest lucru nu se întâmplă.

Județul Neamț este al patrulea în țară în topul celor mai scumpe servicii de apă curentă. Nu vă mai ajung banii, domnule Vasilică Harpa, să vă plătiți prietenul cu salariul exorbitant pe care i l-ați oferit ? Nu mai sunt bani de stors din compania pe care ați falimentat-o și acum le cereți nemțenilor să plătească pentru grandomaniile dumneavoastră?

Anul trecut, oamenii dumneavoastră din PSD, domnule Harpa, care au împânzit APASERV în toate structurile de conducere, au ratat un proiect de 370 de milioane de euro, fonduri europene destinate modernizării și reabilitării rețelei de apă din 42 de localități. Incompetența și indiferența PSD și-au spus cuvântul din nou, în detrimentul nemțenilor.

În plină caniculă, la Neamț se dă apă la program, cu întreruperi zilnice, timp de săptămâni la rând. De ani de zile suntem în această situație umilitoare, să nu avem cum să ne spălăm copiii, să nu putem face în plină vară o baie, deși plătim apa la cele mai mari prețuri din țară. Iar soluția agreată de dumneavoastră, domnule Vlad Angheluță, domnule Vasilică Harpa, este să împovărați nemțenii cu costuri și mai mari? Cum se poate să le cereți oamenilor bani, când aceștia nu au apă nici pentru băut, iar dumneavoastră, domnule director APASERV, câștigați 7000 de euro pe spatele unor oameni care abia câștigă 10% din leafa dumneavoastră?

Este inadmisibil ceea ce faceți în județul Neamț, bătaia de joc și umilințele pe care le aduceți nemțenilor, de parcă județul nostru este moșia dumneavoastră. Oamenii sunt copleșiți de scumpiri, de prețurile tot mai mari pe care cu greu și le mai permit, iar dumnevoastră aveți îndrăzneala să propuneți majorări pentru a vă ține acoliții mulțumiți, în funcțiile în care i-ați instalat? Așa vă pasă de nemțeni, domnule Vasilică Harpa? Asta este politica PSD? Să umilească, să-și bată joc și să jefuiască oamenii?

Partidul Național Liberal condamnă cu fermitate aceste propuneri jignitoare de creștere a prețurilor la apă și canalizare și se va opune la vot, prin intermediul consilierilor locali oricăror majorări la serviciile de apă. Suntem revoltați de această propunere care arată deplin dispreț față de oamenii din județul Neamț și completa lipsă de bun simț a PSD Neamț.

PUBLICITATE