George Lazăr, preşedinte PNL Neamţ: Salut deschiderea “Brio Resort”, cel mai important centru rezidenţial pentru seniori din judeţ

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr, a participat, luni, la deschiderea centrului rezidenţial pentru seniori “Brio Resort” din Alexandru cel Bun.

Liderul PNL Neamţ a fost prezent la inaugurare la invitaţia lui Nicolae Lozovanu, cel care a realizat investiţia şi a coordonatului centrului, Paul Tablan, fost inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

Alături de George Lazăr au participat candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Alexandru cel Bun, Cosmin Bălan, senatorul PNL Eugen Ţapu Nazare, colegi liberali din Consiliul Judeţean Neamţ şi Prefectura Neamţ.

“Îl felicit pe domnul Nicolae Lozovanu pentru investiţia realizată în acest centru rezidenţial pentru persoane vârstnice. Este un centru la nivel occidental care oferă pe lângă cazare şi masă, programe de exerciții pentru sănătate, precum și terapii de relaxare și recuperare. Este important să avem grijă de părinţii şi bunicii noştri, să le arătăm respectul cuvenit şi să le oferim cele mai bune condiţii de viaţă. Îi asigur pe toţi seniorii din judeţul Neamţ că noi, Partidul Naţional Liberal, vom implementa atât la nivelul Consiliului Judeţean cât şi în cadrul primăriilor, inclusiv cu viitorul primar al comunei Alexandru cel Bun, Cosmin Bălan, parteneriate în cadrul cărora vom dezvolta servicii medicale şi sociale destinate persoanelor de vârsta a treia”, a declarat preşedintele PNL Neamţ şi candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, George Lazăr.

În cadrul centrului rezidenţial pentru seniori “Brio Resort” din Alexandru cel Bun, fiecare rezident este parte dintr-o comunitate vibrantă, beneficiază de îngrijire personalizată și are acces la o gamă diversificată de facilități și activități, toate gândite să sprijine un stil de viață activ și sănătos.

PUBLICITATE