George Lazăr, președinte PNL Neamț: „ApaServ să le returneze urgent romașcanilor sumele la care îi obligă instanța”

Dezinteresul ApaServ față de miile de cllienți pe care-i tratează în bătaie de joc a fost sancționat inclusiv de instanțele de judecată, la capătul unui proces care s-a finalizat printr-o decizie irevocabilă, în urma căreia furnizorul de apă, găsit vinovat,  este bun de plată.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Concret, ApaServ trebuie să returneze 30% din valoarea facturilor achitate de romașcani, în perioada octombrie 2019 – februarie 2020. Sancțiunea, la care s-a adăugat și o amendă de 20.000 de lei, a fost aplicată de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț, care a constatat peste 70 de întreruperi totale și/sau furnizarea cu presiune scăzută a apei. Cu toate că ApaServ a contestat această măsură, instanța a decis că furnizorul se face vinovat de toate cele constatate de inspectorii OJPC Neamț și a menținut sancțiunea aplicată.

Decizia instanței creionează și mai mult haosul care domnește la ApaServ, completat de o incompetență crasă a celor care conduc această societate, oameni de partid, ținuți în brațe de liderii PSD Neamț care devin astfel complici la bătaia de joc la care sunt supuși romașcanii.

În concluzie, ApaServ trebuie să calculeze cât mai urgent sumele pe care le datorează romașcanilor și să le restituie.

Ne exprimăm profundul regret pentru că, în loc să vină cu soluții concrete privind îmbunătățirea managementului ApaServ, liderii PSD  transformă totul într-o așa-zisă bătălie politică, doar din dorința de a șterge urmele dezastrului pe care-l patronează. Nici măcar ieșirile golănești, amenințările și invectivele total nedemne pentru un om care conduce o instituție publică, așa cum este Consiliul Județean Neamț, nu au darul de a ne speria. Vom continua să sancționăm orice fel de derapaj administrativ, orice bătaie de joc la adresa locuitorilor din județul Neamț, indiferent că este vorba despre Ionel Arsene, președintele ”de facto” al PSD Neamț sau despre Vasilică Harpa, omul de paie pus la conducerea PSD Neamț.

Oamenii au nevoi de soluțiii, nu de circ. Iar soluțiile prezentate de PNL Neamț există, sunt viabile și trebuie doar discutate. Faptul că PSD Neamț săi refuză să le analizeze, demonstrează incapacitate administrativă, dar și existența unor interese ascunse care, mai devreme sau mai târziu, vor ieși la iveală și vor fi sancționate.

George Lazăr,
Președinte PNL Neamț

sursa foto: PNL Neamț
PUBLICITATE