George Lazăr: De astăzi se pot depune cereri de finanţare pentru proiecte ce vizează sisteme de distribuţie a gazelor

Preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, a transmis că începând de astăzi şi până pe 26 aprilie 2022 autorităţile locale pot depune cereri de finanţare pentru proiecte care vizează sisteme de distribuţie a gazelor naturale.

Proiectele vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ordinul privind aprobarea normelor metodologice, semnat de ministrul Energiei, Virgil Popescu, alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Prin program se pot finanța:

  • înființarea de noi sisteme de distribuție a gazelor naturale;
  • extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în localitățile din cadrul unei unități administrativ – teritoriale;
  • modernizarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale prin transformarea în sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale;

Cererile de finanțare se pot depune pe platforma digitală https://investitii.mdlpa.ro/.

„Prin Programul ”Anghel Saligny”, guvernul condus de un premier liberal alocă 50 de miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.

Bugetul total se va ridica la 55,5 miliarde de lei, în urma preluării finanțării altor 105 de proiecte de rețele de gaz de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Recent, Comisia Europeană a acceptat folosirea gazelor naturale și a energiei nucleare în tranziția spre energia verde.

Voi sprijini finanțarea din bani europeni a investițiilor în gaze naturale și în energie nucleară, atunci când subiectul va fi dezbătut de Parlamentul European.” – a mai spus George Lazăr

PUBLICITATE