George Lazăr: „Astăzi este despre ei, copiii noştri care devin un pic mai independenți, mai siguri pe ei, mai pregătiți pentru viitor”

Președintele PNL Neamț, George Lazăr, a retrăit cu emoție prima zi de școală a fiicei lui dar și amintirea anilor în care el era elev.

Acesta mai transmis și un mesaj pentru elevii, părinții și profesorii care încep, de astăzi, un nou an de școală.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Sunt câțiva ani de când începutul anului şcolar vine cu emoții pentru mine şi familia mea.

Natalie, fiica mea mai mare, începe clasa a III-a şi, dacă de-alungul anilor ea a reuşit să mai depăşească din aceste emoții, noi încă retrăim momentul primei zile în care am condus-o pe poarta şcolii.

Astăzi este despre ei, copiii noştri care devin un pic mai independenți, mai siguri pe ei, mai pregătiți pentru viitor.

La urma urmei, şcoala este oglinda viitorului de mâine.

Începe un an nou şcolar, cu provocările lui, cu multă curiozitate din partea celor mici şi răbdare din partea celor mari.

Este o zi cu multă emoție, fie că eşti părinte şi îți îndrumi copiii spre porțile şcolii, fie că eşti nostalgic după anii de elev, când începutul de toamnă venea cu sunet de clopoțel.

Sunt ani frumoşi, dar mai ales importanți pentru parcursul în viață al copiilor noştri.

Şcoala s-a schimbat mult şi în bine aş putea spune, iar noua reformă a educației propusă spre dezbatere de Guvernul României ne duce şi mai aproape de un sistem modern, dezvoltat, care pune accent pe evoluția şi înclinațiile fiecărui elev în parte.

Sunt lucruri care, însă, au rămas la fel. Glasurile vesele din curtea şcolii, zâmbetul încurajator al doamnelor învățătoare, foşnetul răsfoirii manualelor noi şi poveştile din vacanța de vară încă sunt de actualitate.

Şi mă bucur să-mi văd propriul copil trăind această experiență care rămâne vie peste ani.

Le doresc tuturor elevilor din Neamț, mai mici şi mai mari, un an şcolar încununat cu reuşite şi spor la învățătură, părinților încredere în procesul educaţional, iar cadrelor didactice, alături de recunoştința şi respectul nostru, le doresc un an şcolar rodnic, inspirație şi multă răbdare!” – a transmis George Lazăr

PUBLICITATE