Găsit mort pe o stradă din Piatra-Neamț

Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost găsit, ieri, mort pe o stradă din municipiul Piatra-Neamț

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, în jurul orei 10:00, un echipaj medical a fost solicitat pe o stradă din cartierul Dărmănești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La fața locului a fost găsit un bărbat, în vârstă de 71 ani, aflat în stop cardio-respirator.

În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul.

Trupul neînsuflețit a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la deces.

PUBLICITATE