Ieri, 21 decembrie, în jurul orei 15:00, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană se află în stare de inconștiență.
Echipajul de poliție s-au deplasat la fața locului stabilind că un bărbat de 55 de ani, din Piatra Șoimului, ce se afla în calitate de pasager într-un autoturism, ar fi început să se simtă rău în timpul deplasării cu autoturismul.
Echipajul medical deplasat la fața locului a efectuat manevre de resuscitare dar, din nefericire, a fost declarat decesul acestuia.
În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acestuia nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
PUBLICITATE