Ieri, 5 august, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” a făcut din nou spectacol, în orașul Târgu-Neamț, găzduind o seară culturală de excepție în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”.
Amfiteatrul din Târgu-Neamț a prins viață și s-a transformat în „scena magică” a evenimentului, aducând împreună participanți din țări diverse precum Bulgaria, Serbia, Portugalia, Macedonia, Columbia, Croația, Mexic, Grecia și Coreea de Sud, la care se alăturau și ansambluri folclorice din țară.
Cu o abordare centrată pe folclorul moldovenesc, interpreții îndrăgiți Vasilica Tătaru și Laurențiu Marian au fermecat audiența cu recitaluri impresionante, transmițând emoție și pasiune prin fiecare notă cântată și fiecare dans interpretat.
„Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul”. De câtă culoare și diversitate, frumusețe și talent am avut parte ieri, în amfiteatrul orașului Târgu-Neamț!
Mulțumiri pentru buna colaborare domnului primar Daniel Harpa și Casei de Cultură din Targu-Neamț!
Mulțumiri publicului numeros, care a cantat și dansat alături de talentații noștri oaspeți!” – a transmis Carmen Nastasă, managerul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
Seara aceasta, începând cu ora 19:00, la Curtea Domnească din Piatra-Neamț, are loc Gala de Închidere a Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”.
Evenimentul va fi însoțit de un recital extraordinar susținut de Paul Surugiu, cunoscut sub numele de Fuego, care promite să încânte locuitorii din Piatra-Neamț cu talentul său aparte.
Fuego va fi însoțit de orchestra și ansamblul „Floricică de la munte”, oferind publicului o călătorie muzicală captivantă prin mai multe zone etnografice ale țării.
„Dragii mei, azi, pe 6 august, vă aștept la PIATRA NEAMȚ, în fața Curții Domnești, de la ora 19.00! Voi cânta alături de Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte”, în cadrul galei de închidere a Festivalului Internațional de Folclor “Ceahlăul”!
Va fi show, vom petrece, voi dansa, voi schimba mai multe costume populare! Mulțumesc Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț pentru invitație! Folclorul e parte din viața mea și mă împlinește pe deplin, ca o provocare firească!” – a transmis Fuego
Carmen Nastasă, managerul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, a subliniat importanța acestui eveniment cultural: „Încheiem Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul” cu un recital extraordinar Fuego acompaniat de orchestra și ansamblul „Floricică de la munte”. Va fi o incursiune prin mai multe zone etnografice ale țării.”