Furt în zona Pieței Centrale din Piatra-Neamț. Doi bărbați au fost reținuți

Polițiștii au reușit să depisteze și să rețină doi bărbați suspectați de furtul unui telefon mobil, extinzând cercetările și pentru alte infracțiuni de furt comise în zona Pieței Centrale din Piatra-Neamț.

La data de 18 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Piatra-Neamț au soluționat un caz de furt.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Un bărbat de 59 de ani din Pângărați a sesizat poliția după ce i-a fost sustras telefonul mobil în timp ce se afla în zona Pieței Centrale din municipiul Piatra-Neamț.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice și să depisteze doi bărbați, în vârstă de 46 și 54 de ani, din Piatra-Neamț și Dumbrava Roșie, ca fiind suspecți de comiterea furtului. Telefonul mobil furat a fost găsit asupra acestora.

Polițiștii nu s-au oprit aici și au extins cercetările, descoperind că suspecții ar putea fi implicați și în alte trei infracțiuni de furt pe raza municipiului Piatra-Neamț.

„În urma materialului probator administrat, persoanele în cauză au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.” – transmite Poliția Neamț

PUBLICITATE