[FOTO] Sute de oameni, pe Ceahlău, la fenomenul piramidei holografice

Câteva sute de oameni au urcat pe vârful Toaca din Muntele Ceahlău (altitudine: 1907 m), pentru a asista astăzi, 6 august, la fenomenul piramidei holografice care se proiectează la răsăritul soarelui.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
foto: Sam Sara / Facebook

Cu toate că fascinația pentru acest fenomen este mare, numărul turișilor a fost mult mai mic decât în anii trecuți. Asta, datorită condițiilor meteo din ultima perioadă, dar și faptului că traseul Duruitoarea- Dochia a fost închis.

Cei care s-au încumetat și au urcat Ceahl[ul  au putut fi martorii formarii piramidei holografice, fenomen în jurul căruia există mai multe legende. De la explicațiile științifice care susțin formarea aceste holograme din compunerea a cel puțin patru umbre Vârful Toaca, Stânca Piatra Ciobanului, Piatra Vulcanului şi Panaghia, la asocierea fenomenului cu sărbătoarea „Schimbarea la Faţă”, când potrivit legendei inclusiv muntele „se schimbă la față” și chiar  la ipoteza că holograma demonstrează că muntele sacru al dacilor se afla în Ceahlău.

Pe lângă amatorii fenomenului optic, pe 6 august au fost prezenţi pe munte şi pelerinii care au ţinut să participe la slujba de la Mănăstirea cu hramul Schimbarea la Faţă.

PUBLICITATE