[FOTO] Intervenții pe Ceahlău. Femeie cu copil de cinci săptămâni, transportată de salvamontiști

Salvamonțiștii nemțeni au efectuat trasportul unei femei, din Iași, care a suferit un traumatism de membru inferior. Femeia era pe munte cu un copil de cinci săptămâni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cazul a fost anunțat de o patrula a postului de jandarmi din Stațiunea Durau ,care conform procedurii DSU au anunțat cazul la 112 și au așteptat lângă victimă până la sosirea echipei de intervenție din Baza Salvamont Durău”, informează Salvamont Neamț.

Tot ieri, salvamontiștii nemțeni au asiatat șase cazuri în zona platoului.

Începutul de august, marcat în fiecare an de sărbătorile Muntelui Ceahlău, nu a adus cum ne așteptăm un flux turistic exagerat din cauza instabilității vremii . Chiar și așa dispozitivul instalat de noi a fost unul amplu, cu cinci echipe în trei baze de operațiuni. Acestea aveau capacitatea tehnică de a interveni în cinci cazuri simultan în orice zonă a masivului s-ar fi produs incidentul”, mai notează Salvamont Neamț.

Din cauza  vremii două trasee au fost restricționate, traseul care coboară spre Durau prin Cascada Duruitoarea dar și cel care coboară în Izvorul Muntelui prin Poiana Maicilor. Ultimul a fost restricționat ieri din cauza frontului atmosferic care a generat ploaie torențială și grindină în Piatra Neamț și care a ajuns după amiază și în zona montană.

PUBLICITATE