[FOTO] Accident cu trei victime în Neamț, după ce o mașină s-a răsturnat

Un grav accident rutier, cu victime, a avut loc sâmbătă, 14 iulie, în jurul orei 5:15. Evenimentul s-a petrecut pe DN 2, pe raza comunei Horia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații, un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma impactului, trei persoane au suferit leziuni și traumatisme, fiind transportate la spital.

Conform ISU Neamț, victimele nu erau încarcerate.

La fața locului au intervenit cadre medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean neamț și echipaje SMURD ale ISU Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că în timp ce un tânăr de 18 ani, pe fondul oboselii, ar fi adormit la volan, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se pe un teren agricol.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a doi pasageri, un bărbat de 46 de ani și o femeie de 43.
Victimele au fost transportate la spitalul din Roman.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a declarat Georgiana Moșu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

foto: stiridinbucovina.ro, Facebook și ISU
PUBLICITATE