[FOTO] A început campania de combatere a fenomenului cerșetoriei în Piatra-Neamț

Pe toată durata lunii august se desfășoară campania de combatere a fenomenului cerșetoriei și efectelor negative ale acestuia asupra comunității „Spune NU cerșetoriei!”.

Campania este realizată în parteneriat de către Primăria Piatra-Neamț, Direcția de Asistență Socială Piatra-Neamț și Poliția Locală a municipiului Piatra-Neamț.

Echipe formate din polițiști locali și personal din cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Piatra-Neamț se vor afla în zonele cele mai frecventate de cerșetori pentru a împărți materiale informative și a sta de vorbă cu cetățenii. Persoanele care cerșesc vor fi identificate și sancționate, iar în cazul minorilor vor fi aplicate măsuri speciale de consiliere, atenționare și sancționare a părinților.

Pe lângă scopul principal, de reducere a fenomenului cerșetoriei, campania își propune și reintegrarea socio-profesională a persoanelor care cerșesc, acordarea de sprijin minorilor care practică cerșetoria și familiilor acestora, dacă se află într-o situație dificilă, precum și identificarea persoanelor fără adăpost și dirijarea acestora către centrele specializate.

loading...

One comment

  1. Cersetoria e o munca.Sa vedem unde le gaseste o munca mai bine platita!

Posteaza un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*