Fostul deputat de Neamț, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare

Fostul deputat de Neamț, Elena Udrea, a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins constestația în anulare și a menținut condamnarea. Decizia este definitivă.

La închisoare va ajunge şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, care are de executat o condamnare de cinci ani, precum şi Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea), care a primit 3 ani cu executare.

Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justitie a respins azi, cu majoritate, contestațiie în anulare formulate în dosarul „Gala Bute”.

„Cu majoritate, respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017.

Constată că, prin încheierea nr. 210 din data de 19 decembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. 3168/1/2018, reunit la prezenta cauză, s-a dispus admiterea cererii formulate de contestatorul condamnat Obreja Rudel privind suspendarea executării sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. 2303/1/2017 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare. Constată că, prin încheierea din data de 20 decembrie 2018, s-a dispus suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 2303/1/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare, în ceea ce îi priveşte pe condamnaţii Udrea Elena Gabriela şi Breazu Liberiu Tudor. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de solu?ionarea contestației în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorii condamnaţi Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii condamnaţi Udrea Elena Gabriela şi Breazu Liberiu Tudor până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 627 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2022.

Cu opinie separată a preşedintelui completului, în sensul de a se dispune: Admiterea contesta?iilor în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017; Desființarea în parte a deciziei penale contestate, numai în ceea ce îi priveşte pe condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria; Dispune rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție numai cu privire la condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, precum şi a apelurilor declarate de inculpații Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel şi părţile civile SNTGN Transgaz SA, SPEEH Hidroelectrica SA, SN Nuclearelectrica SA, numai cu privire la acţiunea civilă exercitată împotriva inculpaţilor Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA şi Romgaz S.A. împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1532/1/2015. Anulează formele de executare emise în baza sentin?ei penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 din data de 5 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2303/1/2017, numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria; Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate; În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestațiilor în anulare rămân în sarcina statului”

PUBLICITATE