Fost viceprimar din Neamț, declarat INCOMPATIBIL de ANI


Agenţia Naţională de Integritate a lovit decisiv trei viceprimari importanţi. ANI i-a declarat incompatibili pe trei edili din două comune şi un oraş. Este vorba de fostul viceprimar al comunei Borca (județul Neamț), viceprimar al comunei Afumați (județul Ilfov) și un fost viceprimar al municipiului Botoșani (județul Botoșani)

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

NIȚÃ PETRU, fost viceprimar al comunei Borca, județul Neamț. Viceprimarul s-a aflat în stare de incompatibilitate atât în perioada 24 august 2012 – 06 ianuarie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” Borca, cât și în perioada 25 iunie – 01 august 2012, întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar și de administrator al Trans Danypet S.R.L., încãlcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. NIȚÃ PETRU nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.

Persoanele menționate au încãlcat urmãtoarele prevederi legale:

· art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar, […] este incompatibilă cu: […] d) funcţia de preţedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraþie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societãþile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societãţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societãţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”;

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încãlcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinarã și se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective […]”.

„Persoana […] fațã de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare, se anunţă într-un comunicat de presă.

D.M.B.
PUBLICITATE