A fost semnat contractul de salubrizare pentru Zona 3 (Tîrgu-Neamț)

Astăzi, 1 martie 2017 ora 11.00 a fost semnat contractul „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMŢ” din  Zona  3, Judeţul Neamţ”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Mă bucur că în sfârșit reușim să ajungem în punctul în care semnăm contractul pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț. Vă urez mult succes și felicitări pentru câștigarea licitației. Eu sper să aveți o relație bună cu reprezentanții UAT-urilor din raza cărora activați. Sper să aveți o conduită pe durata celor 8 ani așa cum trebuie, pentru că ne dorim să colaborăm bine cu dumneavoastră și să nu avem probleme.”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene,

Judeţul Neamţ împreună cu celelalte 83 unităţi administrativ-teritoriale municipale, orăseneşti şi comunale, au constituit Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMŢ”, al carei scop principal este înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de colectare, transport, tratare şi depozitare a deşeurilor municipale nepericuloase de pe raza unităţilor administrative membre, pe baza unor contracte de delegare, atribuite conform procedurilor legale în vigoare.

Judeţul Neamţ este împărţit în patru zone, pentru fiecare zonă urmând să fie atribuit câte un contract de delegare a activităţilor serviciului de salubrizare.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) din  Acordul de Parteneriat încheiat în vederea realizării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ”, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMŢ”, cu sprijinul Unităţii de Implementare a Proiectului din cadrul Consiliul Judeţean Neamţ, a iniţiat şi derulat în cursul anului 2016, în numele Judeţului Neamţ precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale asociate, o procedură de atribuire prin licitaţie publică deschisă, pentru delegarea activităţilor componente ale serviciului de salubrizare pentru Zona 3 a judeţului, respectiv pentru colectarea şi transportul deşeurilor, precum şi pentru operarea Staţiilor de sortare şi transfer de la Tîrgu Neamţ.

Zona 3  este alcătuită din 18 UAT-uri arondate Staţiilor de transfer şi sortare de la Tîrgu Neamţ: oraşul Tîrgu Neamţ şi comunele Agapia, Bălţăteşti, Brusturi, Crăcăoani, Drăgăneşti, Ghindăoani, Grumăzeşti, Păstrăveni, Petricani, Pipirig, Răuceşti, Războieni, Timişeşti, Tupilaţi, Ţibucani, Urecheni, Vînători Neamţ.
În urma derulării procedurii de achiziţie publică, Comisia de evaluare a declarat câştigătoare oferta depusă de Asocierea S.C. ROSSAL S.R.L. Roman şi DIASIL SERVICE S.R.L. SUCEAVA  (dintr-un număr de 4 oferte) fapt pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, autoritatea contractantă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMŢ”, are obligaţia de a finaliza procedura de atribuire prin încheierea contractului de achiziţie publică. Atribuirea şi încheierea  contractului de delegare prin concesiune cu operatorul Asocierea S.C. ROSSAL S.R.L. Roman şi DIASIL SERVICE S.R.L. SUCEAVA care va asigura pentru următoarele 96 de luni serviciul de salubrizare al localităţilor din Zona 3 a judeţului Neamţ, reprezintă un pas important în finalizarea implementării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ”.

Valoarea de inventar a bunurilor create prin proiect, care vor fi concesionate operatorului este de 8.953.359,83 lei, la care se adaugă valoarea Staţiei de sortare Tîrgu Neamţ, construită prin proiectul PHARE CES 2005-2006.

Tariful ofertat pentru utilizatorii casnici va fi 2,13 lei/persoană/lună în mediul rural şi de 6,02 lei /persoană/lună în mediul urban. Pentru agenţii economici tariful este 344 lei/tonă (tarifele nu includ TVA).
Valoarea contractului pentru primele 12 luni va fi de aproximativ 3.496.123 lei fără TVA, fiind raportată la numărul populaţiei zonei, în conformitate cu recensământul din 2011.

PUBLICITATE