Fost președinte CJ Neamț, susținere pentru Răzvan Cuc și Ionel Arsene

Constantin Iacoban, un nume cunoscut în tabloul politic nemțean, va face parte de staff-ul de campanie al Alianței pentru Modernizarea Neamțului.

Fost președinte al Consiliului Județean Neamț în perioada 2014-2015, Constantin Iacoban conduce o societate de succes din Piatra-Neamț: Autovest.

Deși în ultimul timp a rămas doar un observator al scenei politice nemțene, Iacoban a decis să se implice și să îi susțină la alegerile locale din acest an pe Răzvan Cuc și Ionel Arsene.

Mai jos, mesajul lui Constantin Iacoban:

Mulți dintre dumneavoastră mă cunoașteți bine și știți că sunt o persoană dedicată muncii și proiectelor serioase.

Vreau să anunț că sunt onorat de invitația pe care mi-a făcut-o Răzvan Cuc, candidatul PSD pentru funcția de primar al orașului Piatra-Neamț, de a face parte din echipa sa de campanie electorală.

Întotdeauna am susținut și am fost alături de oamenii care s-au implicat, au adus fonduri și au promovat proiecte bune pentru municipiul Piatra-Neamț, pentru județul Neamț. De aceea, mă onorează să fac parte din staff-ul de campanie al Partidului Social Democrat.

Sunt alături de echipa Arsene – Cuc și o voi susține, pentru că nimeni nu a reușit până acum, iar asta o demonstrează datele oficiale și realitatea din teren, să aducă atât de multe fonduri în județul Neamț.

Sunt convins că Răzvan Cuc, ca primar al orașului Piatra-Neamț, și Ionel Arsene, ca președinte al Consiliului Județean Neamț, vor face tot ce le stă în putință pentru a dezvolta atât orașul, cât și județul nostru.

Am fost și sunt un om de stânga, nu am dat curs ofertelor venite din partea altor partide, deoarece PSD este partidul faptelor. Sunt convins că echipa PSD – Arsene-Cuc este cea mai bună pentru județul Neamț, pentru Piatra-Neamț.

Vă mulțumesc, dragi prieteni pentru susținerea din toți anii în care am reușit să dezvolt și să realizez proiecte frumoase pentru Piatra Neamț si pentru județul Neamț!

PUBLICITATE