Fost polițist, condamnat pentru că a lovit o minoră, candidat pe listele PNL Piatra-Neamț

Fostul comandant al Poliției Piatra-Neamț, Cezar Filip, condamnat pentru că a lovit o minoră în sediul poliției și apoi a încercat să ascundă imaginile, este candidat pe loc fruntaș la Consiliul Local Piatra-Neamț din partea PNL.

În martie 2014, Cezar Filip a fost surprins de camerele de filmat din interiorul sediului Poliţiei Piatra-Neamţ cum loveşte o minoră suspectă de mai multe furturi. După comiterea faptei, acesta i-ar fi cerut unui coleg să distrugă din servere înregistrarea cu momentul în care lovea minora.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Filmuleţul a apărut însă în presa locală şi a determinat o anchetă internă, soldată cu demisia lui Cezar Filip din funcţia de comandant al Poliţiei Piatra-Neamţ şi apoi cu pensionarea acestuia, precizează cei de la stiripesurse.ro.

Dosarul viza faptul că Filip a agresat minora suspectată de comiterea unei fapte cu violenţă, precum şi faptul că l-a instigat pe şeful firmei care administra sistemul de supraveghere al poliţiei să formateze hard-disk-ul.

Acesta şi-a recunoscut fapta, pentru a beneficia de o pedeapsă mai blândă, respectiv reducerea cu o treime a sancţiunii.

Filip a fost acuzat de purtare abuzivă şi alterarea integrităţii datelor informatice, primind 5 luni şi 17 zile de închisoare, cu amânarea aplicării pe un termen de 2 ani, notează adevarul.ro.

Cezar Filip a devenit membru PNL în anul 2019, fiind unul din oamenii de încredere ai lui Mugurel Cozmanciuc.

Pentru loialitatea acestuia, șeful PNL Neamț l-a recompensat pe Filip cu postul de secretar general interimar al organizației PNL Piatra-Neamț și cu locul 6 pe lista de consilieri, considerat loc eligibil.

PUBLICITATE