Fost deputat de Neamț, actual judecător CCR, acuzat de PLAGIAT

O nouă pată pe imaginea Justiţiei din România. Conform jurnaliştilor de la România Liberă, judecătorul CCR Marian Enache ar fi  plagiat de la jurnaliști, cercetători și Wikipedia în trei cărți despre Parlament. – notează stiripesurse.ro

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Plagiatele din cărţile lui Enache arată o „râvnă” şi o perseverenţă care au necesitat mult timp şi care ridică întrebarea dacă nu cumva studierea efectivă a surselor şi citarea lor onestă n-ar fi luat tot atâta timp. Asta deoarece plagiatele de la Enache sunt mai „sofisticate” şi mai greu de detectat decât cele „fără perdea”, gen Victor Ponta, Mihai Tudose sau Gabriel Oprea.”, scriu jurnaliștii.

Printre „victimele“ acestei metode sunt jurnalistul Cristian Pantazi de la Hotnews.ro, cercetătorul ştiinţific Roxana Munteanu, conferenţiarul Simona Gabriela Maşca, lectorul Viorela Ligia Văidean şi economistul Andreea Golguţ – toate de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cercetătorul Narcisa Mihaela Stoicu de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, reporterul Raluca Ghinea de la agenţia de presă Mediafax, enciclopedia online Wikipedia, consilierul parlamentar Mihai Banu, profesorul universitar Cristian Ionescu sau diferite documente ale Parlamentului României. – mai notează sursa citată

Mai multe puteți citi – AICI

Marian Enache a fost deputat FSN in 1990-1992 si PDSR in 1996-2000. Din 2012, a câștigat un mandat de deputat la Neamț din partea UNPR iar din martie 2016 a activat ca parlamentar neafiliat (demisionând din UNPR). În luna iunie 2016, susținut de PSD, a fost votat judecător la Curtea Constituțională. Potrivit CV-ului, a absolvit facultatea de drept în 1977 și a obținut un doctorat în științe juridice în 1998.

sursa: stiripesurse.ro
PUBLICITATE