Festivalul Steaua sus răsare, o nouă ediție reușită la Piatra-Neamț cu un spectacol unic și captivant

Piatra-Neamț a devenit centrul tradițiilor populare românești, găzduind cea de-a 53-a ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Steaua sus răsare”.

Miercuri, 27 decembrie 2023, străzile municipiului Piatra-Neamț au fost animate de magia și culoarea tradițiilor de iarnă în cadrul celei de-a 53-a ediții a Festivalului „Steaua sus răsare”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, evenimentul a adunat grupuri de colindători, urători și alaiuri tradiționale din întreg ținutul Neamțului și nu numai, oferind publicului o experiență culturală autentică și memorabilă.

Participanții au umplut străzile din centrul orașului, redând frumusețea colindelor, a plugușorului și a sorcovei. De asemenea, jocurile arhaice ale caprei, ursului și cerbului au fost puncte de atracție, simbolizând ciclul vieții și al morții. În acest peisaj, masca a jucat un rol esențial, reprezentând legătura dintre lumea de aici și cea de dincolo.

Formații de renume precum „Lupii lui Calancea” din Republica Moldova și „Urșii” din Asău au contribuit la atmosfera de basm a festivalului. Paradele tradiționale au pornit de la Teatrul Tineretului și au traversat centrul orașului, culminând cu un spectacol impresionant în Piața Ștefan cel Mare.

Printre participanți s-au numărat ansamblurile „Floricică de la munte”, „Urșii” de la Asău, Alaiul din Ceplenița, „Sumănarii” și „Banda lui Jianu” din Trifești, „Răzeșii Cracăului și Năvala urșilor” de la Girov, „Străjerii muntelui” Farcașa și multe altele.

Pe scena amplasată în Piața Ștefan cel Mare, fiecare participant și-a prezentat urătura specifică zonei, iar unul din momentele emoționante a fost când în fața miilor de spectatori, Florin Bălțătescu (unul dintre cei care a pus bazele Alaiului de datini „Răzeșii Cracăului și Năvala Urșilor” din Girov) a cerut-o în căsătorie pe Andreea, bineînțeles primind un mare „DA!”.

Momentul culminant al festivalului a fost spectacolul „POVESTE DE IARNĂ”, care a început cu ora 19:00, în care „Lupii lui Calancea” și „Urșii” din Asău au oferit un concert memorabil, bucurând sufletele celor prezenți cu muzica și dansurile lor.

Evenimentul, conceput ca o „Poveste de iarnă”, a fost o inițiativă a managerului Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Carmen Elena Nastasă, care a reușit să contopească tradițiile și obiceiurile de iarnă într-un spectacol unic și captivant.

PUBLICITATE