Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”. Vineri, 3 august, paradă și spectacol la Roman.

În perioada 2 – 7 august judeţul Neamţ va fi gazda celei de a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”. Organizatorii, Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, au lansat invitaţii mai multor ansambluri folclorice din întreaga lume. Au confirmat grupuri reprezentând cultura tradiţională din Asia (Taiwan) şi Europa (Macedonia, Grecia, Georgia, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova, Ucraina).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Vor fi prezente şi două formații care activează în România, dar reprezintă comunităţi ale minorităţilor conlocuitoare: Ansamblul de dansuri al comunităţii poloneze din Suceava şi Ansamblul folcloric tătăresc „Qarasú” al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, filiala Medgidia.

Nu vor lipsi grupurile care să reprezinte folclorul românesc – Ansamblul de cântece şidansuri „Burnasul” (Teleorman) şi „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.

Ca la fiecare ediţie desfăşurată în cei douăzeci şi şapte de ani de existenţă, şi în 2018 festivalul îşi păstrează caracterul itinerant. Ansamblurile participante vor oferi spectacole în oraşele din întreg ţinutul.

Vineri, 3 august, cele douăsprezece ansambluri participante la ediţia a XXI-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul” vor fi prezente în municipiul Roman.

De la ora 18:00 este programată parada portului, cântului şi dansului, care se va desfăşura pe  traseul cuprins între Primărie şi Parcul Municipal. De la ora 19:00, în Parc, romaşcanii sunt invitaţi la spectacolul artistic al oaspeţilor Festivalului.

PUBLICITATE