Femeie rănită după un impact între două mașini la Târgu-Neamț

O femeie a fost rănită într-un accident rutier ce a avut loc astăzi, 29 noiembrie, în jurul orei 11:20, pe strada Obor din orașul Târgu-Neamț.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și SAJ.

Până la sosirea forțelor de intervenție toate persoanele s-au autoevacuat. O femeie de 48 de ani a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la CPU Târgu-Neamț.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.” – a transmis ISU Neamț

Potrivit polițiștilor, din primele cercetări a reieșit că în timp ce un autoturism condus de o femeie de 48 de ani, din Crăcăoani, se deplasa pe strada Obor, ajuns la intersecția cu strada Radu Teoharie ar fi pătruns în intersecție, fără a respecta semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Piatra-Neamț.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.” – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

PUBLICITATE