Femeie rănită după un impact între două autoturisme

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei femei a avut loc în Timișești, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un alt vehicul.

„La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 13:10, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Timișești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 32 de ani, din Timișești, ar fi condus un autoturism pe DN15B, din direcția Târgu-Neamț spre Timișești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Timișești, ce se deplasa în fața acestuia.” – a transmis Poliția Neamț

În urma accidentului a rezultat rănirea șoferiței.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a investiga circumstanțele exacte ale accidentului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE