Femeie în vârstă de 42 de ani, bătută de iubitul ei în vârstă de 23 de ani

Ieri, 29 decembrie, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 42 de ani, din Nisiporești, a fost agresată de concubinul său de 23 de ani, din aceeași localitate.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 14:00, cel în cauză, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat asupra femeii de 42 de ani acte de violență, aceasta fiind transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate .

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu iar în baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE