Femeie găsită decedată într-un apartament din Piatra-Neamț

Prin apel la 112, la ora 11:57, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament  din municipiul Piatra-Neamț, deoarece o femeie nu mai răspunde la telefon și nici la ușă de câteva zile.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au deblocat calea de acces a apartamentului situat la etajul patru într-un bloc de locuințe de pe Bulevardul Dacia.

În interiorul apartamentului a fost găsită o femeie de aproximativ 75 de ani ce nu prezenta semne vitale.

PUBLICITATE