Femeie accidentată de o șoferiță

La data de 24 ianuarie, în jurul orei 06.10, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 207 A, în localitatea Sagna.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără, în vârstă de 26 de ani, din Vulpășești, conducea un autoturism în localitatea Sagna, a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 37 de ani, din Sagna, care se deplasa în calitate de pieton, pe marginea părții carosabile.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE