Femeie accidentată de mașină. Șoferița și-a continuat deplasarea

Un accident rutier a avut loc astăzi, în localitatea Negrești, unde o femeie de 69 de ani a fost rănită după ce o mașină a acroșat-o cu oglinda. Conducătoarea auto a continuat deplasarea fără să oprească la locul accidentului.

„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Negrești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o femeie, conducea un autoturism, pe DJ 156A, din direcția Mănăstirea Horaița spre DN15C, ar fi acroșat cu oglinda o femeie în vârstă de 69 de ani care se deplasa regulamentar pe partea stângă, iar conducătoarea autoturismului și-ar fi continuat deplasarea.” – a transmis Poliția Neamț

După impact, victima a fost rănită și a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la cea mai apropiată unitate medicală pentru tratament. Conducătoarea auto, în loc să se oprească și să acorde ajutor, și-a continuat drumul, lăsând victima rănită în urma sa.

„Polițiștii au depistat conducătoarea auto implicată în evenimentul rutier, o femeie în vârstă de 38 de ani.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămarea corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.” – au mai precizat polițiștii nemțeni

PUBLICITATE