Femeie accidentată de fostul concubin după o ceartă

Polițiștii nemțeni au intervenit ieri la un accident rutier unde o femeie a fost lovită de mașina condusă de fostul concubin. 

„La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 11:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Vasile Conta.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, un bărbat în vârstă de 43 de ani, ar fi efectuat manevre de plecare de pe loc cu un autoturism, pe strada Vasile Conta, din municipiul Roman, moment în care ar fi surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 33 de ani, care se afla pe partea carosabilă.” – a transmis Poliția Neamț

Potrivit surselor noastre, șoferul și femeia ar fi foști concubini și ar fi avut o ceartă înaintea acestui accident.

„Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la o unitate medicală.

Conducătorul auto a fost testat alcoolsopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiuniide vătămare corporală din culpă.” – a mai precizat Poliția Neamț

PUBLICITATE