Pictorul Ștefan Potop vine în fața publicului cu o nouă expoziție, de data aceasta cu participarea extraordinară a lui Alexandru Apostol, la Galeria de Artă „Lascăr Vorel“ Piatra-Neamț, în perioada 15-31 mai 2023.
Expoziția este organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Neamț, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național Neamț și va avea vernisajul luni 15 mai, la ora 17:00.
În cadrul acestuia va avea loc un impromptu muzical susținut de contrabasistul Ștefan Pojoga și pianistul Adrian Stroici, care vor interpreta „Toccata“ de Ștefan Lory.
„Expoziția cuprinde mai ales lucrări din categoria realismului social ajuns la noi prin tradiția lăsată de Gustave Courbet, Honoré Daumier sau Francisco de Goya. Printre acestea sunt mai multe portrete de mimi, unii anonimi, iar alții reprezentând personaje ale vieții noastre nu neapărat politice. Încercăm să vorbim în locul celor tăcuți.
Cât despre Alexandru Apostol, acesta este cel de-al doilea nepot al meu exponent al expresionismului abstract“, a precizat Ștefan Potop.
Ștefan Potop
Ștefan Potop s-a născut la 30 august 1960 în Tazlău, Neamț. Este absolvent al Facultății de Arte Plastice „George Enescu“ din Iași, promoția 1987, licențiat în Arte Plastice, specializarea pictură.
Este președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Neamț.
După debutul expozițional din 1986 participă la numeroase proiecte personale:
Galeria Arta – Piatra Neamț, 1989; Galeria „Lascăr Vorel“ – Piatra Neamț, 1991, 2001, 2006, 2011, 2012, 2013, 2018 și 2020; Muzeul de Artă Gura Humorului, 1997; Galeria Vert – Piatra Neamț, 2002; Galeria Tópart – Piatra Neamț, 2004; Galeria Scit Art – București, 2013; Galeria „Frunzetti“ Bacău, 2013; Muzeul National Brukenthal, 2014; Galeria Orizont București, 2015; Roman Art Gallery – Roman 2017, 2022 ; Biblioteca Județeana „G.T. Kirileanu Neamț, 2019.
Participă la numeroase expoziții colective în țara și în străinătate.
Tabere de creație: Ardeluța, 1987; Brateș, 1988; Viișoara, 1989; Borca, 1990; Dumbrava, 1991; Potoci, 1992; Durău, 1997; Durău, 1998; Văratec, 2007; Tarcău, 2008; Oglinzi, 2010; Vânători-Secu, 2011; Potoci-Bicaz, 2013;Tazlău, 2014; Iacobeni, 2015; Tazlău, 2015; Sucevița, 2015; Cacica, 2016; Alexandru cel Bun, 2017, 2022; Tazlău, 2016, 2017, 2018, 2019; Predeal 2018; Câmpulung Moldovenesc, 2019; Vama, 2019; Mamaia, 2020, 2021, 2022; Colibița 2020; Groși, 2020.
Albume personale: „Tazlau-Marix“ ISBN:978-973-0-22110-7; „Autoportret“ ISBN 978-606-685-528-0; „Chipuri din Piatra Neamț“ ISBN978-606-685-568-6; „Neamț – leagănul copilăriei“ ISBN 978-606-685-597-6; „Deluge“ ISBN 978-606-685-712-3; „Chipuri din Piatra Neamț II“ ISBN 978-606-685-724-6.
Albume colective: „Un secol de arte frumoase în Moldova“ – V. Ciucă; „Dicționarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova“ – V. Ciuca; „International Dictionary of Artists 2011 – World Wide Art Books“; „Enciclopedia artiștilor români contemporani“ vol. 7- Al. Cebuc; „Salonul Național de Artă Contemporană 2018“.
Referințe critice
„Ștefan Potop știe să facă din luciditate o premisă a adevărului iar din caracter o metodă de lucru. În intimitatea sau doar în proximitatea unor astfel de opere viața poate părea a fi înzestrată și cu un oarecare sens…Prin creația sa ni se restituie, uneori, dreptul la surâs, neimpozabil încă…“ – Valentin Ciucă.
„Abordând genul portretistic în lucrări cu câteva accente suprarealiste, pictorul pare a ne spune o poveste despre sine și despre umanitate, poveste pe care o ilustrează prin fizionomii expresive, alegorice, stranii, care, oscilând între ironie și cinism, introduce fine observații asupra spiritului uman. Nu se ferește de critica societății contemporane văzute prin tarele ei sociale și politice, prin personaje ale ei, dar atenția i se concentrează în primul rând asupra individului, pe care îl reprezintă într-o formă esențializată, șarjată, vecina cu caricatura, dar mereu expresivă, edificatoare“. – Iulia Mesea.
„Privind într-o oglindă imaginară, unde toate exemplele amintite, și multe altele, se grupează pentru a releva incomensurabila varietate a posibilităților de transfigurare a chipurilor umane, negreșit, întorcând privirea spre contemporaneitatea locului și zilelor noastre, pe reversul acelei oglinzi, vom descoperi un alt fel de portretist, care trimite cu gândul la Daumier sau Hogarth, de exemplu, în tagma cărora mi se pare că, după doua secole, își află un onorabil loc pictorul nemțean Ștefan Potop, fără a intenționa numaidecât să-i poziționez creația într-o anume ierarhie a valorilor.“ – Liviu Suhar.
„Portretele lui Ștefan Potop nu sunt academice și tocmai de aceea ar putea fi adăpostite de galerii cu pretenții academice.
Și, pentru a ne întoarce spre pictorii români, portretele lui Ștefan Potop au câte ceva din precizia și fermitatea portretelor lui Corneliu Baba, din profunzimea și melancolia neliniștită a portretelor lui Pallady, din feminitatea portretelor lui Tonitza, din vehemența lui Lowendal, din adânca înțelepciune a portretelor lui Ștefan Luchian.
Portretul și-a găsit în Ștefan Potop un adevărat maestru.“ – Lucian Strochi.
„… Iată câteva motive care mă îndreptățesc să-l consider pe Ștefan Potop unul din cei mai redutabili și rafinați portretiști ai picturii noastre contemporane“. – Corneliu Antim.
„Ștefan Potop, probabil cel mai bun portretist român al momentului“. – Marius Tița.