Excursie de poveste pentru 100 de copii defavorizați din Neamț


DSC00014Sfârșitul vacanței a adus pentru 100 de copii defavorizați, beneficiari ai proiectului „Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate“ implementat de DGASPC Neamț, cea mai frumoasă experiență a verii.  Aceștia au mers într-o excursie pe plaiurile mirificei Bucovina și au trăit în premieră experiența vizionării unui film 3D, au descoperit locurile încărcate de istorie din Cetatea de Scaun a Moldovei și au pătruns în lumea fascinantă a astrelor, la Planetariul sucevean.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Excursia a avut loc săptămâna trecută și au participat 100 dintre cei 150 de copii beneficiari ai proiectului, rămânând acasă doar cei mai mici. Deplasarea s-a realizat cu 2 autocare și un microbuz, de supravegherea lor ocupându-se 10 DSC00059instructori de educație și coordonatorul zonal al proiectului iar la siguranța lor a vegheat permanent un medic. Excursia a debutat cu o vizită la Muzeul Apelor din Fălticeni unde copiii au putut admira cel mai detaliat glob pământesc din toată Europa de Est, creația unui profesor de geografie român. După vizita în acest lăcaș al științei, copiii au mers la Planetariul din Suceava, unde au descoperit misterele astrelor. Povestea lor i-a impresionat pe angajații instituției astfel încât și-au rugat colegii de la alte muzee sucevene să le ofere vizite gratuite. Astfel, grație directorului Complexului Muzeal Suceava micii excursioniști au avut acces gratuit la Muzeul Satului, unde au descoperit tradițiile bucovinene, casele și obiceiurile vechi din regiune dar au putut vedea și Cetatea de Scaun, loc cu o încărcătură istorică aparte care a găzduit de-a lungul secolelor domnitorii luminați ai Moldovei. DSC00121Printre vizite, cei mici s-au relaxat și în parc, unde au luat masa și s-au dezmorțit pe tobogane și leagăne. Punctul culminat al zilei, cel mai așteptat de toți copiii, a fost însă vizita la Iulius Mall. Copiii au vizionat filmul de animație „Singuri Acasă“ 3D, imaginile tridimensionale și ochelarii care le-au fost oferiți la final drept suveniruri lăsându-i pe toți cu gura căscată. Seara, la întoarcerea acasă, bucuria unei zile perfecte se putea citi pe chipurile luminate ale copiilor, aceștia nemaiprididind să le povestească părinților toate experiențele trăite.

Proiectul „Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate“ este implementat în localitățile Târgu Neamț, Răucești și Pipirig de DGASPC Neamț din 2015 și este finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO 10 – CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de DSC00101Fondul Român de Dezvoltare Socială. Beneficiari sunt 150 de copii și 180 de părinți, pentru primii asigurându-se, zilnic, activități tip „școala după școală“, „educație pentru sănătate“, o masă caldă, activități de recreere și petrecere a timpului liber iar adulților, consiliere și îndrumare. Toate aceste servicii au scopul prevenirii abandonului școlar sau familial, al îmbunătățirii frecvenței școlare și diversificării formelor de protecție socială pentru copil și familie.

 

Dan Mihail B.
PUBLICITATE