Este în continuare alertă în judeţul Neamţ, pentru prinderea bărbatului care și-a înjunghiat familia

Este în continuare alertă în judeţul Neamţ, pentru prinderea bărbatului de 43 de ani care, în după-amiaza de 21 mai, și-a înjunghiat nevasta, soacra și socrul. (vezi articolul – AICI). Conform IPJ Neamț, polițiștii au reluat și astăzi, 23 mai, căutările individului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Scena de groază s-a petrecut în casa socrilor (în localitatea Filioara, comuna Agapia), chiar la petrecerea de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Era ziua onomastică a socrului şi a soţiei atacatorului. Individul era supărat pentru că luase o amendă după ce, cu câteva zile în urmă, făcuse scandal tot la casa socrilor. După ce și-a făcut curaj cu o cantitate destul de mare de alcool, gândul răzbunării a pus stăpânire pe bărbat, s-a îndreptat, din nou, spre casa socrilor și înarmat cu un cuțit a început să îi lovească pe bătrâni și pe nevastă, așa cum i-a întâlnit în cale. Din fericire, copiii (o fată de 18 ani şi un băiat minor), nu erau acasă în momentul atacului.

Imediat după ce și-a atacat familia, el a fost văzut de sătenii din Agapia, alergând spre Pădurea de Argint. Pe drum, și-a abandonat telefonul mobil. Una dintre ipoteze este că individul s-ar fi putut spânzura de vreun copac, cu ani în urmă, un frate de-al lui făcând același gest necugetat. – conform observator.tv

În momentul de față, starea celor trei victime este stabilă. Soția lui Bălțătescu a fost operată la Piatra-Neamț, i s-a scos cuțitul din piept, și, ulterior, a fost transferată la Iași pentru reconstrucție mamară, pentru că lama cuțitului i-a sfârtecat sânul stâng.

Zeci de poliţişti şi jandarmi, inclusiv membri ai trupelor speciale, au pornit în căutarea fugarului imediat după incident. Căutările au început în zona comunei Agapia acolo unde s-a consumat agresiunea și continuă și astăzi, pentru a treia zi consecutiv. Fugarul, Răducu Băltăţescu, trăieşte din culesul ciupercilor, cunoaște zona foarte bine, şi s-ar putea ascunde cu ușurința în desişul pădurii din apropiere. – notează tvr.ro

foto: observator.tv
PUBLICITATE