Emilia Arcan – săptămâna viitoare se va redeschide captarea de la Bâtca


Comunicat de presă – Emilia Arcan

Emilia Arcan, presedinte CJ NeamtCea mai grea problemă legată de asigurarea apei potabile în municipiul Piatra Neamț și comunele limitrofe, pentru că de aproape trei luni se utiliza apă doar din captarea de la Vaduri, va fi soluționată. În ultima perioadă s-au prelevat de către Direcția de Sănătate Publică mai multe probe din captarea de suprafață de la Bâtca Doamnei și rezultatele privind încărcătura microbiană permit autorităților să se declare optimiste în problema potabilizării apei din această sursă.

La solicitarea președintelui Consiliului Județean Neamț, vineri, 13 mai, a avut loc o ședință la care au participat conducerea Consiliului Județean, a Companiei Județene Apa Serv, Direcției de Sănătate Publică și conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor și s-a discutat despre situația actuală a calității apei din captarea de suprafață Bâtca Doamnei. De asemenea, a fost abordată și solicitarea Companiei Apa Serv către Direcția de Sănătate Publică pe noul regulament de furnizare a apei, astfel încât să obțină acordul pentru reluarea furnizării din sursa Bâtca Doamnei, prin instalațiile Uzinei de apă Piatra Neamț.

La începutul acestei săptămâni, pe 9 și 10 mai, au fost recoltate probe de apă după igienizarea uzinei de apă din mai multe puncte – de la sursă, după decantare, după filtrare, după clorinare. Probele se află în lucru. La începutul săptămânii viitoare, pe 16 și 17 mai, se vor recolta ultimele probe, din aceleași puncte, pentru a se putea urmări dinamica privind calitatea și tot la începutul săptămânii viitoare va fi analizat modul în care Apa Serv a întreprins acțiuni pentru asigurarea fluxului tehnologic pentru potabilizarea apei brute din sursa Bâtca Doamnei.

La începutul lui mai, DSP Neamț a prelevat probe din Lacul Bâtca Doamnei și rezultatele acestora au confirmat inexistența bacteriei Clostridium Perfringens după filtrare, conform buletinului de analiză eliberat de laboratorul de specialitate din cadrul acestei instituții. Pentru siguranța populației s-a decis reanalizarea probelor într-un termen foarte scurt, astfel încât să se poată elibera avizul de către DSP Neamț, conform competențelor și responsabilităților în acest domeniu.

Asta înseamnă că după ce DSP va elibera avizul, săptămâna viitoare, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor vor elibera autorizația și se va redeschide captarea de la Bâtca Doamnei în condiții de maximă siguranță pentru cetățeni, după care populația întregului oraș va beneficia de apă în mod constant, la parametri normali“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.