Elevii se întorc, astăzi, la școală. Începe semestrul al doilea

Astăzi, 13 ianuarie, elevii din România se întorc la școală, după vacanța de iarnă.

Școlarii încep semestrul al doilea, unul dintre cele mai lungi semestre din istoria recentă a școlii, acesta având cinci săptămâni în plus față de câte a avut primul semestru.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Semestrul al II-lea va începe astăzi şi se va încheia la 12 iunie 2020.

Elevii vor avea cursuri până în 3 aprilie 2020. Atunci intră în vacanța de primăvară, în perioada 4 – 21 aprilie 2020.

Cursurile se reiau pe 22 aprilie și se desfășoară până în 12 iunie 2020, când elevii intră în vacanța de vară.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a – în data de 5 iunie 2020.

Probele scrise/de citire din cadrul evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în anul școlar 2019-2020, în intervalul 11 – 28 mai 2020.

Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 11 – 14 mai.
Probele scrise la Limba română și Limba maternă sunt programate în 11 mai, fiind urmate a doua zi (12 mai) de testele de citire la cele două discipline.

Proba de Matematică este prevăzută pentru data de 13 mai, în timp ce proba de Limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 14 mai.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: Limba română (19 mai), Matematică (20 mai) și Limba maternă (21 mai).

Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 27 mai (Limbă și comunicare) și 28 mai (Matematică și științele naturii).

PUBLICITATE