Educație rutieră pentru elevii Colegiului „Spiru Haret” din Piatra-Neamț (FOTO)

La data de 20 mai, poliţiştii Serviciului Rutier Neamț împreună cu cei ai  Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate pentru prevenirea riscului de implicare a copiilor în evenimente nedorite, organizată în cadrul Proiectului Educație Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În centrul atenției s-au aflat elevii Colegiului Tehnologic „Spiru Haret” din Piatra Neamț, aceștia fiind angrenați în activități de învățare într-o manieră interactivă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Scopul activității a fost reprezentat de formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere în rândul elevilor.

Cei mici au aflat de la poliţişti semnificaţia semnelor de circulaţie, regulile ce trebuie respectate pe drumul către şcoală, locul de joacă sau către casă, inclusiv reglementările legale referitoare la utilizarea bicicletei sau trotinetei.

De asemenea, aceștia au fost învățați cum pot gestiona situațiile în care, în mod accidental, se îndepărtează pe părinții lor, în vacanțe sau locuri aglomerate.

Totodată, polițiștii le-au transmis părinților că este esențial să respecte regulile de circulație întrucât copiii își vor modela comportamentul și își vor forma obiceiurile în funcție de acțiunile acestora.

Activitățile de prevenire vor continua pe tot parcursul derulării cursurilor, dar și în perioada vacanței de vară.

PUBLICITATE