Educatia din judetul Neamt, iar pe harta fraudelor. Dupa „frauda la bacalaureat” urmeaza „repartizarea la liceu”

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Vasile Şalaru, a declarat că săptămâna viitoare, Corpul de control al ministrului Educaţiei se va deplasa şi în judeţul Neamţ, pentru investigarea unor suspiciuni de fraudă în ceea ce priveşte modul în care s-au aprobat transferuri la liceu ale unor absolvenţi de gimnaziu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ministrul Educaţiei a anunţat joi, o anchetă a Corpului de control în patru judeţe din ţară: Suceava, Bihor, Prahova şi Brăila. El suspectează că elevi nemulţumiţi de liceul la care au intrat în funcţie de media de admitere au încercat să intre pe uşa din dos la şcolile visate, după ce s-a constatat un număr impresionant de cereri de transfer aprobate în cele patru judeţe. Mai mult, cercetările s-au extins acum şi pentru judeţul Neamţ, potrivit secretarului de stat din Ministerul Educaţiei, Vasile Şalaru.

„Există comisii judeţene prezidate de inspectori şcolari generali sau inspectori generali adjuncţi. Am cerut tuturor inspectorilor generali din judeţe situaţia cererilor pentru cazuri speciale. Am avut neplăcerea să vîd că un număr de cereri era foarte mare în unele judeţe, aşadar am cerut o raportare completă, în toată ţara. În câteva judeţe am dubii că s-a respectat metodologia, inclusiv în Neamţ”, a spus pentru „Adevărul”, Vasile Şalaru.

1.000 de cereri de transfer în cinci judeţe

Secretarul de stat a explicat că din cele 160 de cereri de transfer depuse în Neamţ, au fost aprobate 140. Potrivit informaţiilor care au ajuns la Minister, în celelalte patru judeţe au fost aprobate 839 de transferuri ale unor absolvenţi de gimnaziu care doreau să studieze la alt liceu decât cel la care fuseseră repartizaţi computerizat. Astfel, în judeţul Suceava au fost depuse 523 de cereri de transfer, din care au fost aprobate 326, în Bihor s-au înregistrat 236 de cereri, din care 191 aprobate, iar în Prahova – 264 de cereri, din care 252 aprobate, în timp ce în Brăila au fost 70 de solicitări aprobate.

„Este pentru prima oară, cel puţin în ultimii cinci ani, de când ştiu eu, când se solicită aşa ceva şi mi se par o absurditate remarcile unor persoane din mediul politic. Dacă n-am încerca să corectăm neregulile, am face o nedreptate pentru mii de elevi”, a mai declarat Vasile Şalaru, făcând referire la declaraţia Alinei Gorghiu, purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal.

„Domnul ministru Cîmpeanu ar trebui să cedeze portofoliul Educaţiei dacă nu este capabil să ţină în frâu o chestiune care ar trebui să funcţioneze ca un ceas – procesul de admitere a elevilor la licee – şi dacă nu intenţionează să promoveze meritocraţia în educaţie. Neputinţa domniei sale riscă să marcheze o generaţie de elevi, să revolte şi să nedreptăţească tineri care au făcut eforturi pentru a fi admişi la un liceu bun”, a scris, vineri, pe Facebook, Alina Gorghiu.

Sesizări penale

Mai mult, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a adăugat că în luna septembrie va cere din nou o raportare din toate judeţele a numărul de elevi înscrişi la fiecare clasă.

„Dacă vom primi raportări cu clase de 32-33 de elevi înseamnă, din nou, că avem probleme. Numărul maxim de elevi admişi într-o clasă este de 30, iar acolo unde numărul de elevi depăşeşte plafonul este posibil să existe nereguli. Sunte foarte serioşi în această chestiuni, vom face inclusiv sesizări penale”, a spus Vasile Şalaru.

Sursa Adevarul

PUBLICITATE