Ecouri ale lansării Rubik Hub la Piatra-Neamț, precum și câteva repere despre ce urmează

Sambată, 27 mai 2017, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a lansat Rubik Hub, cel mai mare spațiu pentru antreprenori din nord-estul României.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Peste 380 de persoane au trecut pragul Rubik Hub, oficialități, antreprenori, viitori antreprenori, studenți, elevi și oameni de afaceri cu experiență, reprezentanți ai unor universități din regiune, cu toții dorindu-și să contribuie la consolidarea ecosistemului antreprenorial regional.

Au participat la eveniment presedinții Consiliilor Județene Neamț, Iași, Bacău și Vaslui, președintele Camerei de Comert și Industrie Bacău, decanul Facultății de Informatică de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, profesori universitari din cadrul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” Iași. (vezi articolul – AICI)

Printre invitații speciali ai evenimentului a fost și Esteban Pelayo Villarejo, preşedintele Asociației Europene a Agențiilor pentru Dezvoltare Regionala (EURADA), care a apreciat drept o necesitate deschiderea unor astfel de spaţii de business în oraşele din regiune, pentru susţinerea dezvoltării mediului de afaceri şi a conceptului de co-working. El a mai spus că este important că astfel de hub-uri să apară mai ales în oraşele care nu sunt centre universitare, pentru a da şanse şi antreprenorilor din aceste localităţi să intre pe piaţă şi mai ales să susţină economia locală.

Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, domnul Vasile Asandei, a declarat că activitățile Rubik Hub se vor concentra pe sprijinirea tinerilor care își doresc să devină antreprenori. Accentul va fi pus pe crearea unei comunități antreprenoriale regionale, iar pentru acest lucru vor fi organizate evenimente și programe relevante care să ofere plus valoare antreprenorilor.

Numeroase startup-uri din alte orașe din țară, inclusiv București, și-au manifestat interesul de a se alătura comunității Rubik Hub, atât în calitate de membri rezidenți, cât și de mentori. Organizații private de renume din regiune au mărturisit că se bucură să asiste la crearea unui spațiu capabil să energizeze mediul antreprenorial regional și că își doresc să sprijine un astfel de proiect, numit de ei ”unic în nord-estul României”.

Rubik Hub oferă peste 30 de locuri viitorilor membrilor rezidenți în spațiul de co-working. Facillitățile puse la dispoziția celor interesați să își desfășoare activitatea în Hub sunt: conexiune bună la internet, birouri pentru întâlniri de afaceri, o bibliotecă, spațiu de luat masa, dar si spații de relaxare. De asemenea, Rubik Hub este deschis pentru colaborări, cele 5 săli de conferință, cu capacități diferite – 120, 80, 40 de locuri si două săli cu o capacitate de 20 de locuri fiecare,  complet dotate pentru desfășurarea în condiții optime atât a unor întâlniri, seminarii, cât și conferințe – putând fi închiriate și de comunitatea existinsă, parteneri externi.

În perioada 6 iunie – 7 iulie 2017, toți cei interesați să ocupe un loc în Rubik Hub, vor putea aplica pentru unul din pachetele de membership existente pe www.rubikhub.ro, urmând ca până la data de 15 iulie 2017 să se desfăsoare procesul de selecție al acestora.

PUBLICITATE