Echipa Chitic & Gavrilescu: 8 milioane de euro din banii pietrenilor către firmele PMP

Afacerile primăriei Piatra-Neamț patronate de Chitic și Gavrilescu: 4 firme abonate la contracte cu primăria, îmbogățite cu 8 milioane de euro din banii pietrenilor. Acum cei doi se prezintă în campanie drept o echipa de 10+.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În perioada 2015-2020, cele 4 firme abonate la banii pietrenilor au înflorit. Conform datelor obținute de la Registrul Comerțului și de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, patru firme apropiate de Chitic (liberal refugiat la PMP) și de Bogdan Gavrilescu (viceprimar PMP) au „mâncat” de la Primăria Piatra-Neamț peste 8 milioane de euro în 5 ani.

De remarcat faptul că cele 4 firme au în total doar 36 de angajați, deși după cum veți vedea, au obiecte de activitate care reclamă mult mai mulți salariați decât cei înregistrați oficial!

Informațiile oficiale obținute de la Registrul Comerțului și SEAP ne arată cum o primărie înglodată în datorii și incapabilă să facă investiții bune pentru pietreni a avut grijă de firmele unor apropiați ai capilor primăriei. Afacerile acestor firme sunt integral sau în proporție de 90% dependente de banii comunității pietrene.

Aproape 1 milion de euro pentru lucrări de instalații electrice!

Prima dintre acestea este SC TEXAMET GRUP SRL Piatra-Neamț. Firmă care, conform CAEN, are ca obiect de activitate „lucrări instalații electrice. Are doi acționari, Ungurianu Gabriel (50%) și Ungurianu Cătălina-Mihaela. În 2019 a avut o cifră de afaceri de 1.183.897 lei și un profit de 364.544 lei. Firma are 9 angajați.

Afacerile firmei din 2019 s-au bazat în proporție de peste 90% pe contracte cu Primăria Piatra-Neamț. Contracte de 947.848 lei direct cu primăria, iar altele cu unități subordonate Primăriei.  83.105 lei – Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu și 18.022 lei – Colegiul Național de Informatică. În 2018, din contracte publice tot Primăria Piatra-Neamț, firma a câștigat 483.694 lei. În 2017, 703.194 lei. Tot cu Primăria condusă de Chitic. Iar în 2016, tot așa, suma totală este de 251.659 lei.

În total, în perioada 2015-2020, TEXAMET GRUP SRL a învârtit 4.332.160 lei din afaceri cu primăria Piatra-Neamț. Adică, 900.000 de euro.

3,7 milioane de euro pentru „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”!

O altă firmă prosperă în mandatul Chitic-Gavrilescu este SC INVEST PLUS SRL. A avut o cifră de afaceri în 2019 de 9.243.795 Ron. Interesant este faptul că cifra de afaceri a crescut cu 141% față de anul anterior. Cei 9 angajați au avut mai mult de lucru la această firmă care se ocupă de „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.

Patronul firmei este Popa Gabriel-Cristian. În 2019, a lucrat doar pentru Primăria Piatra-Neamț. A prestat pentru lucrări în valoare de 2.319.599 lei. În 2018, valoarea contractelor cu Primăria a fost de 2.025.047 lei. În 2017, valoarea acestora a fost de 1.505.073 lei, iar în 2016, de numai 658.260 lei.

Crescând an de an, INVEST PLUS SRL a făcut, în total, 17.839.462 lei din afaceri cu Primăria Piatra-Neamț în perioada 2015-2020. Adică, 3.716.000 de euro.

Peste 1,6 milioane de euro pentru „lucrări de  instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat”!

SC MONDOTERM SRL este o altă firmă de casă a cuplului Chitic-Gavrilescu. În 2019, a avut o cifră de afaceri de 3.731.769 lei. Mai mare cu 78% decât în 2018. Firma a avut un profit de 1,4 milioane lei în 2019, și acesta mai mare decât în anul precedent cu 13%. MONDOTERM SRL face „lucrări de  instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat” cu 14 angajați.

Acționari sunt Mazilu Mihai-Cristian, cu 10%, și Mazilu V. Nicolae, cu 90%.

MONDOTERM SRL a făcut mulți bani din afaceri cu Primăria Piatra-Neamț. În 2019, a câștigat  3,327,240 lei din afaceri cu statul. Cei mai mulți – 1.919.516 lei, din contracte cu Primăria, restul cu școli, cu Apaserv și cu Direcția Județeană de Sport și Tineret.

În 2018 a făcut 904.995 lei, cei mai mulți cu Primăria – 833.486 lei, iar restul cu Direcția de Asistență Socială Piatra-Neamț și Colegiul Tehnologic Spiru Haret. În 2017, a încheiat contracte cu statul de 1.539.583 lei, din care cu Primăria Piatra-Neamț în valoare de 1.489.503 lei.

A mai picat „mărunțiș” și de la Colegiul Tehnologic Spiru Haret, dar și de la Poliția Locală. În 2016, a prestat pentru Primărie în valoare de 2.013.050 lei.

Nu putem să nu amintim și ”combinația” cu dispenserele din perioada stării de urgență, când această firmă a câștigat licitația, montând un dozator de dezinfectant cu 230 lei/bucată, deși pe piață prețul mediu este de 18 lei.

În cinci ani, totalul sumelor încasate de la Primărie și instituții subordonate de către primărie este de 7.934.371 lei. Adică, 1.653.000 de euro.

Peste 1,8 milioane euro tot pentru „lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat”!

Careul de firme abonate la contractele Primăriei este completat de SC TERMO PLUS SRL. O cifră de afaceri în 2019 de 3.124.362 lei. Și aceasta mai mare cu 56% față de anul anterior.

Profitul a înregistrat însă o creștere spectaculoasă în 2019 față de 2018: 1751%. De la 108.190 lei la nu mai puțin de 2.002.932 lei. Profit spectaculos cu doar 4 angajați care fac tot „lucrări de instalații  sanitare, de încălzire și de aer condiționat”, ca și MONDOTERM SRL.

Firma este deținută în totalitate de Turcu Vasile Viorel.

TERMO PLUS SRL nu a avut decât contracte cu Primăria Piatra-Neamț. În 2019, în valoare de  2.122.272 lei, în 2018, de 1.297.813 lei, în 2017, de 1.342.963 lei, iar în 2016, de 639.403 lei. Și acestea nu au fost singurele lucrări.

În total, în cinci ani, TERMO PLUS SRL a câștigat 9.032.799 lei. Adică, 1.881.000 de euro.

În perioada 2015 – 2020, careul de firme din jurul cuplului Chitic-Gavrilescu a primit de la Primăria Piatra-Neamț 39.138.792 lei. Peste 8 milioane de euro! 

 

PUBLICITATE