E OFICIAL: PSD îngroapă fiscal România! Ordonanța a fost adoptată de Guvern

În urmă cu puțin timp, guvernul PSD a dat Ordonanța prin care aduce modificări Codului Fiscal. Actul normativ prevede transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. A fost, de asemenea, aprobată și reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,7%.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Deși sindicatele, patronatele, președintele Iohannis și întreaga opinie publică au criticat aceste măsuri, guvernul Tudose a mers până la capăt și a modificat codul fiscal.

Mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat va crea cu siguranță un haos pe piața muncii. Creșterile promise de PSD și aprobate prin Legea salarizării pentru bugetari vor fi anulate cu aceste noi modificări.
Pentru angajații din mediul privat va fi cea mai mare problemă. Nimeni nu poate garanta că angajatorii vor transfera întreaga sumă cheltuită acum cu salariile către angajat, făcând o majorare a salariului brut astfel încât salariul net să rămână același.

Scăderea impozitului de la 16% la 10%, fără nicio măsură de compensare, va avea un impact negativ asupra bugetelor locale care riscă să intre în blocaj financiar, pentru că ele primesc o cotă din aceşti bani strânşi la bugetul de stat. Se estimează o scădere generală a bugetelor locale de aproximativ 15%, ceea ce va afecta foarte serios funcționarea acestora, mai ales în contextul creșterilor salariale recente.

La Piatra-Neamț, noul Cod fiscal propus de guvernul PSD va reduce bugetul primăriei Piatra-Neamţ cu 5,3 milioane de Euro pe an.

„Bani care puteau fi folosiţi la administrarea oraşului, sunt tăiaţi de guvernul PSD prin măsurile iresponsabile pe cale le vor lua astăzi în şedinţa de guvern.

Niciun guvern de până acum nu a lovit atât de crunt administraţia publică, aşa cum o fac Dragnea şi Tudose. Reducerea impozitului de la 16% la 10% nu vine cu o măsură compensatorie susţinută pentru bugetele primăriilor, iar intrarea lor în colaps este iminentă.

La ora actuală, din 100 lei impozit pe venit plătit de către locuitorii oraşului Piatra-Neamţ la bugetul de stat, primăriei i se cuvin doar 41.75 lei. Scăderea impozitului de la 16% la 10%, produce o gaură în bugetul local de 2 milioane de lei pe lună.” – a fost mesajul consilierului PNL Romel Bîrjoveanu

PUBLICITATE