După caniculă și furtuni, urmează inundații: Cod galben în județul Neamț

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii locale, viituri şi torenţi pentru bazine hidrografice din cea mai mare parte a ţării, valabilă de duminică, ora 20.00, până marţi, ora 18.00. Cele mai mari probleme pot să apară în noaptea de luni spre marţi, când o parte din judeţele tării vor fi sub cod portocaliu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Data: 02.07.2017 ora 20:00 – 04.07.2017 ora 18:00

          Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 72 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, după cum urmează:

          COD GALBEN

–        În intervalul 02.07.2017 ora 20:00 – 04.07.2017 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – bazin superior (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mare, Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş, Sibiu, Alba şi Braşov), afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnava – amonte S.H. Sâvârşin (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Timiş – bazin superior amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Drîncea, Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Gorj şi Dolj), Călmăţui, Vedea (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Buzău şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi mijlociu şi afluenţi (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Trotuş (judeţele: Harghita, Neamţ, Bacău şi Covasna), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi).

COD PORTOCALIU

–        În intervalul 03.07.2017 ora 02:00 – 04.07.2017 ora 10:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui – judeţele: Mehedinţi şi Dolj, Jiu (bazin hidrografic amonte S.H. Podari) – judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, afluenţii  Oltului din judeţele: Vâlcea, Argeş, Olt, Gorj şi Dolj, Călmăţui, Vedea (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior) – judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman,  Argeş (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa).

Vezi și Cod portocaliu și galben de furtuni, în majoritatea regiunilor, de sâmbătă seara

PUBLICITATE