DSP, precizări privind persoanele eligibile în etapa a II-a, vaccinarea persoanelor nedeplasabile și a femeii gravide sau care alaptează

Prin Hotărârea nr. 12 din 20/01/2021, pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, a fost actualizată lista persoanelor eligibile pentru vaccinare în etapa a etapa a II-a a Campaniei. – transmite DSP Neamț

Conform actului normativ menționat, în etapa a II-a mai pot fi vaccinate, printre altele:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
  • persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea
  • personalul din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului/serviciul public de asistenţă socială care îşi desfăşoară activitatea în relaţie directă cu beneficiarii, asistenţii maternali, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti
  • personalul din administraţia publică locală.

Vaccinarea persoanelor imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu

Persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se vaccinează în cadrul Etapei a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19.

Reprezentanții direcțiilor de asistență socială din cadrul consiliilor locale întocmesc listele cu persoanele aflate în această situație, cu asistenții personali ai acestora (dacă au) și cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie și care doresc să fie vaccinate.

Medicii de familie care au în îngrijire persoane imobilizate sau nedeplasabile vor colabora cu structurile de asistență socială, iar listele întocmite vor fi transmise nucleului de coordonare a campaniei de vaccinare de la nivelul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) Neamț în vederea demarării procesului de vaccinare.

Vaccinarea împotriva COVID-19 a femeii gravide sau care alapteaza

Vaccinarea anti-COVID – 19 a femeilor gravide/care alapteaza trebuie luata in considerare atunci când beneficiile potenţiale depăşesc orice riscuri potenţiale pentru mamă şi făt.

Gravidele reprezintă o populaţie cu risc înalt, alături de pacienţii cu cancer, obezitate, diabet, boli renale, cardiace, fibroză chistică, imunosupresie etc, toţi dezvoltând forme severe de Covid-19; in plus, gravida poate avea oricare dintre aceste comorbidităţi.

Femeile gravide sau care alăptează trebuie sa fie corect informate privind următoarele aspecte:

  • gradul de expunere al gravidei la locul de muncă/la domiciliu
  • îmbolnăvirea gravidei poate pune la risc membrii familiei (mai ales dacă aceştia au comorbidităţi)
  • riscurile mamei şi fătului în momentul îmbolnăvirii cu Covid-19 (severitatea bolii)
  • eficienţa vaccinului anti Covid-19
  • frecvenţa şi intensitatea reacţiilor adverse sunt aceleaşi ca în populaţia generală
  • datele limitate de siguranţă ale vaccinului (nu a fost testat pe gravide).

Detalii suplimentare puteți obține accesând https://vaccinare-covid.gov.ro/ sau telefonic la numărul unic 021 414 44 25 sau 021 414 44 33.

PUBLICITATE