DSP Neamț, despre traseul pacientului infectat

Pacienţii asimptomatici vor fi izolaţi la domiciliu şi monitorizaţi prin medicul de familie pentru o perioadă de 10 zile.

Pacienţii simptomatici vor fi evaluaţi clinic de către medicul de familie şi, după caz, imagistic şi biologic de medicii specialişti din centrele de evaluare astfel:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

1. evaluare clinică a pacientului: simptome, evaluare puls arterial, saturaţia sângelui cu O2, tensiune arterială, temperatură, greutate;
2. identificarea factorilor de risc:
– boli cardiovasculare, inclusiv HTA;
– diabet zaharat tip 1 şi tip 2;
– obezitate cu indice de masă corporală peste 30%;
– boli respiratorii cronice, inclusiv astmul bronşic;
– insuficienţă renală cronică, pacienţii cu dializă cronică;
– hepatopatii cronice;
– imunodepresii semnificative, inclusiv boli neoplazice, transplant de organ sau de celule stem, talasemie, anemie falcipară, terapie imunosupresoare sau SIDA;
– vârsta peste 65 de ani;
– copiii de 12 – 17 ani cu patologii severe asociate;
3. evaluarea antecedentelor personale patologice/medicaţie pentru afecţiuni cronice, dacă este cazul;
4. interpretarea rezultatelor de laborator şi a rezultatelor imagistice (pentru pacienţii care sunt evaluaţi în centrele de evaluare)

Decizii în urma evaluării:

1. Pacienţii fără factori de risc care au manifestări clinice uşoare de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi trataţi şi monitorizaţi la domiciliu prin medicul de familie.

2. Pacienţii fără factori de risc care au manifestări clinice medii de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi îndrumaţi de urgenţă pentru evaluare în centrele de evaluare, după care vor fi primi tratament antiviral şi vor fi monitorizaţi ulterior la domiciliu prin medicul de familie. Pacienţii cu COVID-19 monitorizaţi la domiciliu vor fi îndrumaţi de urgenţă pentru evaluare în centrele de evaluare în vederea internării/iniţierii tratamentului specific, prin intermediul serviciului 112, în situaţia existenţei următoarelor simptome:

– febră înaltă persistentă mai mult de 5 zile sau care reapare după o perioadă de afebrilitate;
– tuse seacă intensă sau care se accentuează;
– SpaO2 < 94% la pacientul fără afectări respiratorii anterioare COVID-19;
– dispnee nou-apărută sau accentuarea unei dispnei preexistente;
– dureri toracice la inspirul profund;
– astenie marcată;
– mialgii intense.

3. Pacienţii care nu necesită oxigenoterapie care au manifestări clinice uşoare sau medii de COVID-19 şi care au factori de risc vor fi direcţionaţi prin intermediul serviciului 112 sau se vor deplasa individual, cu evitarea utilizării transportului în comun, pentru a fi evaluaţi în centrele de evaluare, pentru a se decide dacă au indicaţii/ contraindicaţii de administrare de anticorpi monoclonali neutralizanţi şi dacă necesită internare de zi sau continuă. În cazul în care există contraindicaţii/refuz/indisponibilitate a anticorpilor monoclonali neutralizanţi, pacienţilor li se pot prescrie antivirale eficiente în COVID-19 cu administrare orală.

Antiviralele cu administrare orală se pot prescrie pentru administrare la domiciliu doar dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:

– pacientul este de acord;
– se iniţiază la pacienţi în primele 7 zile de boală (faza virală a bolii);
– sunt prescrise de către medicul care a evaluat pacientul, după evaluarea corespunzătoare pentru excluderea contraindicaţiilor: clinică, biologică, imagistică;
– continuarea monitorizării pacientului de către medicul de familie pe parcursul tratamentului şi ulterior, până la vindecare.

Antiviralele orale se administrează în regim ambulatoriu doar pe bază de prescripţie medicală. În schimb, medicaţia antivirală cu administrare parenterală se utilizează doar în mediul spitalicesc. Anticorpii monoclonali pot fi administraţi în centrele de evaluare în regim de spitalizare de zi.

4. Pacienţii care prezintă semne de agravare legate de infecţia cu SARS-CoV-2, respectiv simptomele menţionate la pct. 2 sau nu prezintă semne de agravare legate de infecţia SARS-CoV-2, dar au o decompensare a bolii de fond în timpul monitorizării la domiciliu, vor fi direcţionaţi la spital prin intermediul serviciului 112 pentru a fi internaţi.

5. Pacienţii care necesită oxigenoterapie, care au manifestări severe de COVID-19 sau cei care necesită suport al unei/mai multor funcţii vitale şi/sau au sepsis/şoc septic (cu stare critică) vor fi internaţi/direcţionaţi la spital pentru internare prin intermediul serviciului 112. Excepţie vor face doar cei care vor refuza internarea, refuz exprimat în scris, în pofida informării privind riscurile evolutive.

6. Pacienţii care nu au manifestări severe determinate de COVID-19, dar care au alte afecţiuni care impun asistenţă spitalicească din cauza imposibilităţii acestora de a fi trataţi şi monitorizaţi eficient la domiciliu vor fi internaţi/direcţionaţi la spital prin intermediul serviciului 112.

La nivelul județului Neamț vor fi organizate 3 centre de evaluare în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Spitalului Municipal de Urgență Roman și Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie” Tg. Neamț.

PUBLICITATE