Două probleme grave din municipiul Piatra-Neamț, discutate în ședința de Colegiu Prefectural

Două probleme importante cu care se confruntă municipalitatea pietreană au fost discutate ieri, 29 mai, în ședința Colegiului Prefectural.

„După discuțiile purtate și după sesizările pe care le-am primit de la reprezentanții presei, două probleme se dovedesc a fi extrem de grave la ora actuală, în Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Prima o reprezintă faptul că, în prezent, suntem în riscul iminent de sistare a serviciului public de colectare a deșeurilor în municipiul reședință de județ.” – a transmis prefectul județului Neamț – Adrian Niță

Totodată, orașul este în situația de a pierde autorizația de mediu pe care o deține municipalitatea pentru depozitul de deșeuri, ca urmare a nesoluționării deficiențelor identificate încă de acum circa 4 ani.

„Voi solicita un punct de vedere de la conducerea Primăriei Piatra-Neamț referitor la aceste aspecte.

De asemenea, voi solicita un punct de vedere de la aceeași primărie și în legătură cu situația alarmantă care se înregistrează pe bulevardul Traian, acolo unde se implementează proiectul de mobilitate urbană și rețeaua de canalizare a expirat încă din 2013 și, cu toate acestea, se toarnă peste ea asfalt înainte de a fi înlocuită.” – a spus Adrian Niță

Fiind un proiect cu finanțare europeană, timp de 5 ani nu se va mai putea interveni, fiind în perioada de monitorizare.

„Nu vreau să spun că am certitudinea că acea conductă se va sparge, dar având în vedere vechimea ei, e logic că va ceda la un moment dat.

Întrebarea către Primărie este cine va plăti eventualele corecții financiare la proiect și cine se face răspunzător intr-o astfel de situație.” – a mai declarat prefectul

PUBLICITATE