Două petreceri, oprite de polițiști în Neamț (FOTO)

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

La data de 30 ianuarie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat (aniversare) în incinta unui local public din Tîrgu Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cu ocazia deplasării la fața locului, evenimentul a fost întrerupt de forțele de ordine, administratorul localului public fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 24.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat, în incinta unui local public din Piatra Neamț.

Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020, în valoare de 750 de lei, urmând ca și față de administratorul societății comerciale să fie luată măsura sancționării contravenționale.

Aducem în atenția cetățenilor faptul că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

PUBLICITATE