Două persoane reținute după un scandal într-o comună din Neamț

Două persoane au fost reținute de polițiști după un scandal ce a avut loc în comuna Bozieni, județul Neamț

„La data de 18 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați cu privire la un conflict care ar fi avut loc în localitatea Bozieni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 18.10, pe un drum public din localitatea Bozieni și ulterior în curtea unui imobil, între 4 persoane, din aceeași localitate, pe fondul consumului de alcool și a unei stări conflictuale, ar fi avut loc un conflict, fiind tulburată astfel ordinea și liniștea publică.” – a transmis Poliția Neamț

Potrivit polițiștilor, ieri, 19 decembrie, două persoane cu vârste de 45, respectiv 48 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

PUBLICITATE