În seara zilei de 25 august, un accident pe lacul Izvorul Muntelui (Bicaz) a implicat o ambarcațiune care a lovit viviera unei ferme piscicole, rănind două persoane. Bărbatul de 47 de ani și pasagera de 24 de ani au fost transportați la spital, iar cercetările poliției sunt în curs de desfășurare.
„La data de 25 august a.c., în jurul orei 21:50, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment, pe lacul Izvorul Muntelui, Bicaz.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din județul Iași, conducea o ambarcațiune, pe lacul Izvorul Muntelui, din Bicaz, ar fi intrat în coliziune cu viviera unei ferme piscicole.” – a transmis Poliția Neamț
În urma impactului, atât bărbatul, cât și o pasageră de 24 de ani au fost răniți și au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri.
Cele două victime au ajuns la spitalul din Piatra-Neamț, ulterior bărbatul fiind transportat la spitalul „Sf Spiridon” din Iași.
Din cauza leziunilor suferite, nu a fost posibilă testarea cu aparatul etilotest pentru stabilirea consumului de alcool, dar au fost recoltate probe biologice în acest scop.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului și pentru a evalua posibilele încălcări ale legislației în vigoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.