Două persoane au fost rănite luni, 28 august, în două accidente rutiere ce au avut loc în Neamț.
Potrivit reprezentanților Poliției Neamț, în jurul orei 13:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15B, în afara localității Petru Vodă.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un autoturism condus de un bărbat, de 68 de ani, din Hangu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un podeț de beton, de pe sensul său de deplasare, după care s-ar fi răsturnat.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto.” – a transmis Poliția Neamț
Cel de-al doilea accident a avut loc în jurul orei 14:30 pe sectorul de drum DN2-E85, în afara localității Săbăoani.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un autoturism condus de un bărbat, de 70 de ani, din Roman, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 29 de ani, din Săbăoani, ce se afla staționat pentru efectuarea unui viraj la stânga.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unei femei, în vârstă de 35 de ani, pasager în ultimul autoturism.” – a mai spus Poliția Neamț
În ambele accidente, conducătorii auto au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative, iar polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.