Două accidente cu 3 victime, provocate de 2 șoferițe

Ieri, 26 decembrie, în jurul orei 14.40, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 15 B.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce o tânără, în vârstă de 18 ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe drumul național 15 B, în localitatea Vânători-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa în fața sa, pe același sens de mers.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui bărbat, de 41 de ani, din Brusturi, pasager în autoturismul condus de tânărul în cauză.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Tot ieri, în jurul orei 15.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 15 C.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce o tânără, în vârstă de 25 ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe drumul național 15 C, în localitatea Crăcăoani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, moment în care a intrat în coliziune cu un șanț betonat și ulterior cu un capăt de pod.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea acesteia și a unei tinere, în vârstă de 25 de ani, din Piatra Neamț, pasageră în autoturismul în cauză.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier

PUBLICITATE