Un șofer de 25 de ani, din Roznov, s-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să fie testat pentru droguri.
„La data de 16 septembrie, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control a traficului rutier, pe strada Ana Ipătescu, au procedat la oprirea în trafic, a unui autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Roznov.” – au spus reprezentanții Poliției Neamț într-un comunicat de presă
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Sub suspiciunea consumului de substanțe psihoactive, conducătorului auto i-a fost solicitat să se supună testării cu aparatul Drugtest, acesta refuzând.
„Tânărul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea determinării cu exactitate a prezentei substanțelor psihoactive în organism, în prezența cadrelor medicale acesta refuzând să se supună recoltării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.” – a mai transmis Poliția Neamț